Teren de sport modern pentru elevii de la Școala Gimnazială „Toma Caragiu” din Ploiești

Chiar dacă temperaturile de iarnă nu sunt cele mai prietenoase pentru activități sportive în aer liber, elevii de la Școala Gimnazială „Toma Caragiu” din Ploiești au acum un teren de sport renovat, gata să fie folosit indiferent de sezon.

Lucrările de modernizare sunt aproape finalizate, iar curtea școlii a căpătat un aer nou, vibrant. Un teren bine amenajat contribuie nu doar la desfășurarea orelor de educație fizică în condiții optime, ci și la promovarea unui stil de viață activ în rândul elevilor. De acum, meciurile dintre colegi, competițiile școlare și mișcarea în aer liber vor fi mult mai atractive.

________

Proiectul „SGTC – Sport, Grație, Tenacitate, Competiție” este finanțat prin Fondul Prahova pentru Educație, ediția a III-a, un program de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Prahova. Acesta este susținut de OMV Petrom, cu sprijinul Poerner România și Vadeco Logistics, pentru a sprijini proiectele educaționale dezvoltate de organizații neguvernamentale, unități de învățământ și instituții publice din județul Prahova.

Lasă un comentariu

Din 2013, prin programele și evenimentele pe care le desfășurăm, unim resursele locale cu cele mai importante nevoi locale, pentru a susţine proiecte inovative, care transformă judeţul nostru într-un loc în care ne dorim să trăim.

Contact

Strada Emile Zola nr. 8, Turnul cu Ceas - etaj 4 , Ploiesti, Romania